Mulțumesc prim-ministrului desemnat, Vasile Tofan, pentru încrederea de a continua activitatea în funcția de ministru al Energiei.
Este o responsabilitate pe care o primesc cu aceeași convingere cu care am început acest mandat: că energia nu înseamnă doar infrastructură și cifre, ci siguranța fiecărei familii, competitivitatea economiei și independența Republicii Moldova.
Ultimele luni au demonstrat că putem obține rezultate atunci când există o echipă profesionistă, parteneri de încredere și perseverență. Am făcut pași importanți pentru consolidarea securității energetice, dezvoltarea piețelor concurențiale și apropierea sistemului nostru energetic de cel european. Dar mai este mult de lucru.
În noul mandat vom continua să accelerăm investițiile în infrastructura energetică, să finalizăm proiectele strategice de interconectare cu Uniunea Europeană, să dezvoltăm producția locală și capacitățile de stocare a energiei, să facem piața mai competitivă și să creăm condiții pentru investiții care, în timp, vor însemna servicii mai sigure și costuri mai previzibile pentru consumatori.
Știu că oamenii așteaptă, înainte de toate, soluții. Și înțeleg că, în domeniul energiei, deciziile nu sunt întotdeauna ușoare sau populare. Dar vă asigur că fiecare dintre ele va continua să fie luată cu responsabilitate, transparență și având în vedere interesul cetățenilor și al Republicii Moldova pe termen lung.
Vă mulțumesc tuturor pentru încredere, pentru criticile constructive și pentru răbdarea de care ați dat dovadă. Vom continua să muncim cu aceeași seriozitate pentru ca Republica Moldova să fie tot mai sigură din punct de vedere energetic și tot mai aproape de standardele europene.
Source