Ieri am fost alături de copiii din Drochia, în satul Miciurin, la fosta tabăra „Poienția Însorită”. Aici, în curând, vor începe lucrările pentru reabilitarea parcului în care se află tabăra. Va fi restaurat, inclusiv, conacul Demianovici care se află pe teritoriul parcului, iar cu timpul, va fi reconstruită și tabăra pentru copii.
De ziua copiiilor, vreau să ne amintim că tot de ce au nevoie copiii noștri este atenție, înțelegere, grijă. Să fim în pas cu timpurile în care ei cresc, să nu le împiedicăm aspirațiile, să le fim alături în timp ce ei, cu pași mici, își descoperă și își construiesc viața.
Dragii copii ai Moldovei și de pretutindeni, bucurați-vă de acești ani lipsiți de griji, alergați, citiți, dansați, cântați. Fiți copii cât mai mult timp!