Astăzi, în cadrul Comisiei Economie, Buget și Finanțe, a fost votat proiectul de lege prin care Guvernul solicită încă 150 de milioane de euro credit pentru reabilitarea drumurilor. În timpul discuți…

Written by

in


Astăzi, în cadrul Comisiei Economie, Buget și Finanțe, a fost votat proiectul de lege prin care Guvernul solicită încă 150 de milioane de euro credit pentru reabilitarea drumurilor.

În timpul discuțiilor, vicepreședintele comisiei, Dorian Istratii, a declarat că cei care nu votează acest proiect sunt împotriva drumurilor bune.

Dar problema nu este dacă vrem sau nu drumuri bune.

Problema este că în anul 2024 au fost contractate deja 150 de milioane de euro pentru aproximativ 76 de kilometri de drum.

Au trecut aproape doi ani.

În acești aproape doi ani nu s-au realizat lucrări de construcție. Nu s-au construit drumuri. Nu s-au dat în exploatare kilometri de șosea. În schimb, au fost făcute diferite studii, evaluări și recalculări.

Iar după toate aceste studii, autoritățile au ajuns la concluzia că proiectul trebuie extins cu încă 23 de kilometri și că pentru această extindere mai este nevoie de încă 150 de milioane de euro.

Și aici apare întrebarea firească: cum s-a ajuns ca 150 de milioane de euro să fie suficiente pentru 76 de kilometri, iar după aproape doi ani și fără lucrări executate să mai fie necesare încă 150 de milioane de euro pentru doar 23 de kilometri suplimentari?

Aceste întrebări nu sunt împotriva drumurilor bune.

Sunt întrebări despre modul în care sunt planificate proiectele, despre calculele făcute și despre felul în care sunt cheltuiți banii împrumutați în numele cetățenilor.

Pentru că atunci când după aproape doi ani rezultatul este un nou credit de 150 de milioane de euro, oamenii au tot dreptul să întrebe: unde este problema și cine răspunde pentru aceste calcule?


Source