Category: Dorin Junghietu

  • Am participat astăzi la panelul „Transformarea energetică a Moldovei”, organizat în cadrul Conferinței de Investiții UE–Moldova, desfășurată la Chișinău.

În cadrul discuțiilor, am prezentat progresel…

    Am participat astăzi la panelul „Transformarea energetică a Moldovei”, organizat în cadrul Conferinței de Investiții UE–Moldova, desfășurată la Chișinău. În cadrul discuțiilor, am prezentat progresel…


    Am participat astăzi la panelul „Transformarea energetică a Moldovei”, organizat în cadrul Conferinței de Investiții UE–Moldova, desfășurată la Chișinău.

    În cadrul discuțiilor, am prezentat progresele realizate de Republica Moldova în sectorul energetic și eforturile pe care le depunem pentru consolidarea securității energetice, dezvoltarea infrastructurii și integrarea în piața energetică europeană.

    Sectorul energetic reprezintă un domeniu strategic pentru atragerea investițiilor și pentru dezvoltarea economică a țării. Investitorii au nevoie de predictibilitate, iar noi lucrăm pentru a construi un sector energetic modern, competitiv și rezilient.

    Un aspect esențial al transformării energetice este tranziția verde. Aceasta trebuie să fie una sustenabilă, care să asigure atât protecția mediului, cât și dezvoltarea economică. În acest proces, este important să construim o infrastructură energetică sigură, capabilă să răspundă provocărilor viitorului și să ofere oportunități pentru noi investiții.







    Source

  • Un bloc vechi, lucrări în plină desfășurare, facturi care pot deveni mai prietenoase și o întâlnire total neașteptată, chiar pe șantier! Ce a aflat Nea Valera despre termoizolarea blocurilor, încălz…


    Un bloc vechi, lucrări în plină desfășurare, facturi care pot deveni mai prietenoase și o întâlnire total neașteptată, chiar pe șantier!

    Ce a aflat Nea Valera despre termoizolarea blocurilor, încălzirea pe orizontală și contorizarea individuală, vedeți foarte curând în noul episod al miniseriei „Unde pierdem energia?”.

    👉 Salvați data: joi, 11 iunie, când episodul 2, „Blocul vechi, factura mare?”, va fi publicat pe pagina de YouTube a Ministerului Energiei.

    ℹ️ Campania de informare „Unde pierdem energia?” este susținută de Guvernul Germaniei prin GIZ, partenerii de încredere ai Ministerului Energiei al Republicii Moldova.




    Source

  • Am participat aseară la cea de-a 31-a ediție a Baku Energy Week, unul dintre cele mai importante evenimente energetice din regiune, organizat cu sprijinul Ministerului Energiei al Republicii Azerbaidj…

    Am participat aseară la cea de-a 31-a ediție a Baku Energy Week, unul dintre cele mai importante evenimente energetice din regiune, organizat cu sprijinul Ministerului Energiei al Republicii Azerbaidj…


    Am participat aseară la cea de-a 31-a ediție a Baku Energy Week, unul dintre cele mai importante evenimente energetice din regiune, organizat cu sprijinul Ministerului Energiei al Republicii Azerbaidjan și care a reunit reprezentanți ai sectorului și industriei energetice din 45 de țări.

    Am evidențiat în cadrul discuțiilor măsurile implementate de Republica Moldova pentru consolidarea rezilienței energetice, inclusiv sincronizarea sistemului electroenergetic cu rețeaua continentală europeană ENTSO-E, diversificarea rutelor de aprovizionare cu gaze naturale, ceea ce a impulsionat dezvoltarea accelerată a sectorului energiei regenerabile.

    Într-o perioadă foarte scurtă, Moldova a trecut de la o dependență aproape completă de un singur furnizor extern la un sistem energetic mult mai diversificat, rezilient și orientat spre piața europeană. Pentru noi, diversificarea nu mai este doar o prioritate economică, ci o chestiune de securitate națională.

    În marja evenimentului, am avut o întrevedere bilaterală cu Prim-viceprim-ministru și ministru al Energiei al Ucrainei, Denis Șmigal. Am vorbit despre aprofundarea cooperării energetice dintre cele două state, integrarea piețelor de energie electrică ale Moldovei și Ucrainei în piața energetică europeană și consolidarea securității energetice regionale.

    De asemenea, la Baku am avut o întrevedere cu ministrul Economiei al Republicii Azerbaidjan, Mikayil Jabbarov și reprezentanții de nivel înalt ai Companiei Petroliere de Stat a Republicii Azerbaidjan (SOCAR).

    Mai multe detalii, pe link https://shorturl.at/dFbFe







    Source

  • „Toate locuințele similare au aceleași facturi” – MIT sau REALITATE?

 La prima vedere, două locuințe pot părea identice. În realitate, factura poate fi foarte diferită.

 Izolația termică contează. O…

    „Toate locuințele similare au aceleași facturi” – MIT sau REALITATE? La prima vedere, două locuințe pot părea identice. În realitate, factura poate fi foarte diferită. Izolația termică contează. O…


    „Toate locuințele similare au aceleași facturi” – MIT sau REALITATE?

    🏠 La prima vedere, două locuințe pot părea identice. În realitate, factura poate fi foarte diferită.

    👉 Izolația termică contează. O locuință bine izolată păstrează căldura mai mult timp, ceea ce înseamnă mai puțină energie consumată pentru încălzire.
    👉 Poziționarea locuinței influențează consumul. Un apartament de colț sau de la ultimul etaj pierde mai multă căldură decât unul situat între alte apartamente.
    👉 Tipul de electrocasnice contează. Aparatele mai vechi consumă, de regulă, mai multă energie pentru același rezultat. De exemplu, un frigider sau o mașină de spălat dintr-o generație mai veche poate avea un consum semnificativ mai mare decât unul dintr-o clasă energetică superioară.

    👉 Și obiceiurile zilnice fac diferența. Cum folosim încălzirea, apa caldă sau electrocasnicele influențează direct consumul final.

    💡 În concluzie, nu doar mărimea sau tipul locuinței determină factura, ci și cât de eficientă este și cum este folosită zi de zi.

    În cele din urmă, expresia „Toate locuințele similare au aceleași facturi” este un MIT.



    Source

  • Ministerul Energiei a inițiat procedura de aprobare pentru construcția unui parc fotovoltaic cu o putere instalată de 30 MW și a unui sistem de stocare a energiei în baterii cu capacitatea de 60 MWh, …

    Ministerul Energiei a inițiat procedura de aprobare pentru construcția unui parc fotovoltaic cu o putere instalată de 30 MW și a unui sistem de stocare a energiei în baterii cu capacitatea de 60 MWh, …


    Ministerul Energiei a inițiat procedura de aprobare pentru construcția unui parc fotovoltaic cu o putere instalată de 30 MW și a unui sistem de stocare a energiei în baterii cu capacitatea de 60 MWh, în localitatea Vadul lui Vodă.

    Proiectul prevede instalarea unui sistem de baterii capabil să stocheze energia produsă în perioadele cu generare ridicată și să o livreze în rețea în orele de consum maxim. Capacitatea de stocare de 60 MWh permite furnizarea energiei la putere maximă timp de aproximativ două ore, contribuind la echilibrarea sistemului electroenergetic și la valorificarea mai eficientă a energiei regenerabile.

    În prezent, integrarea soluțiilor de stocare reprezintă unul dintre cele mai eficiente modele de dezvoltare a proiectelor de energie regenerabilă. În orele de după-amiază, când producția fotovoltaică este ridicată, prețurile energiei tind să scadă, iar stocarea permite transferarea acestei energii către intervalele de consum de seară, când cererea și valoarea energiei sunt mai mari.

    Potrivit datelor operaționale, în piață deja sunt operaționale capacități de stocare cu o capacitate de cca 150 MWh, în următoarea perioadă acestea urmând să depășească 200 MWh. În total, Ministerul Energiei mizează pe instalarea a cca 600 MW capacități de stocare pentru a integra volumele necesare de energie regenerabilă în rețea și a asigura consumul în orele de vârf. Astfel, este în proces aprobare legislația de scutire de taxe vamale a bateriilor de stocare a energiei și a centralelor eoliene, cu rambursarea TVA.

    Proiectul vine în contextul dezvoltării accelerate a pieței energiei electrice din Republica Moldova și al lansării recente a pieței pentru ziua următoare și a pieței intrazilnice operate de OPEM. Noile mecanisme permit tranzacționarea energiei la prețuri de piață și oferă semnale economice care încurajează investițiile în capacități de producere flexibile și în sisteme de stocare.

    Mai multe detalii – https://energie.gov.md/ro/content/nca-un-parc-fotovoltaic-mare-de-30-mw-cu-baterii-de-stocare-energiei-de-60-mwh-urmeaza-fi



    Source

  • Ați văzut bannerele miniseriei „Unde pierdem energia?” prin stațiile din Chișinău? Scanând codul QR de pe afișe, ajungeți direct pe canalul de YouTube al Ministerului Energiei, unde găsiți toate video…



    A\u021bi v\u0103zut bannerele miniseriei \u201eUnde pierdem energia?\u201d prin sta\u021biile din Chi\u0219in\u0103u? Scan\u00e2nd codul QR de pe afi\u0219e, ajunge\u021bi direct pe canalul de YouTube al Ministerului Energiei, unde g\u0103si\u021bi toate video-urile miniseriei.\n\nIar a\u0219a cum Nea Valera e atot\u0219tiutor, \u00eei d\u0103m crezare \u0219i v\u0103 anun\u021b\u0103m c\u0103, da, \u00eentr-adev\u0103r preg\u0103tim lansarea Episodului 2.\n\n\ud83c\udfac Dar, bine\u00een\u021beles, p\u00e2n\u0103 c\u00e2nd noul episod va fi publicat, ave\u021bi timp s\u0103 \u00eel recupera\u021bi pe primul, \u00een caz c\u0103 l-a\u021bi ratat. \n\nNu pierde\u021bi energia! Da\u021bi click pe link, urm\u0103ri\u021bi primul episod \u0219i abona\u021bi-v\u0103 ca s\u0103 nu rata\u021bi premiera care se apropie: https:\/\/www.youtube.com\/watch?v=F6pHeHK4zJ8&t=1s\n\n\u2139\ufe0f Campania de informare \u201eUnde pierdem energia?\u201d este sus\u021binut\u0103 de Guvernul Germaniei prin GIZ, partenerii de \u00eencredere ai Ministerului Energiei al Republicii Moldova.”,”ranges”:[{“offset”:582,”length”:48,”entity”:{“__typename”:”ExternalUrl”,”__isEntity”:”ExternalUrl”,”mobileUrl”:”https:\/\/lm.facebook.com\/l.php?u=https\u00253A\u00252F\u00252Fwww.youtube.com\u00252Fwatch\u00253Fv\u00253DF6pHeHK4zJ8\u002526t\u00253D1s&h=AUB8sOoddyfGoAbqDAxQ8eB-t17uk-2gv3JAAyzoYr7KiyZsma3zauBEJv93CLuP2EvkLdE8tzUiL9Q-A3adfGn0iIHCxwVaa0OnHIeSAhofrQ8lg-ATXh7y5J_0K-53TsWi-zX2UiWlWTa0VUjzt7lpFsuMWA3KT_Y_PA&s=1″,”url”:”https:\/\/l.facebook.com\/l.php?u=https\u00253A\u00252F\u00252Fwww.youtube.com\u00252Fwatch\u00253Fv\u00253DF6pHeHK4zJ8\u002526t\u00253D1s&h=AUBvy-XzWO0NXhcMxO7rCnKEkGzDAXENl2-a-Q07f4sq67wFGjonpa4aiG6TU3mMWVpYvk69Kob_STQIsGNoE0KdZCVQn6QmG5QOZYb8tA-WhMB4H3dur_gPZ-MO_kt5_HXGCibO23zgvShnMv9tHYAKcbKB2K1rac03cA&s=1″,”external_url”:”https:\/\/www.youtube.com\/watch?v=F6pHeHK4zJ8&t=1s”,”__isNode”:”ExternalUrl”,”id”:”NjQyMTgzOTU5MjA4MTA3Omh0dHBzXGEvL3d3dy55b3V0dWJlLmNvbS93YXRjaD92PUY2cEhlSEs0eko4JnQ9MXM6Ojo6OjgyNjk5NDk4NjgzNzM4MDo=

    Ați văzut bannerele miniseriei „Unde pierdem energia?” prin stațiile din Chișinău? Scanând codul QR de pe afișe, ajungeți direct pe canalul de YouTube al Ministerului Energiei, unde găsiți toate video-urile miniseriei.

    Iar așa cum Nea Valera e atotștiutor, îi dăm crezare și vă anunțăm că, da, într-adevăr pregătim lansarea Episodului 2.

    🎬 Dar, bineînțeles, până când noul episod va fi publicat, aveți timp să îl recuperați pe primul, în caz că l-ați ratat.

    Nu pierdeți energia! Dați click pe link, urmăriți primul episod și abonați-vă ca să nu ratați premiera care se apropie: https://www.youtube.com/watch?v=F6pHeHK4zJ8&t=1s

    ℹ️ Campania de informare „Unde pierdem energia?” este susținută de Guvernul Germaniei prin GIZ, partenerii de încredere ai Ministerului Energiei al Republicii Moldova.




    Source