➡️ În primul mandat, am promis schimbare și reforme, un mandat zguduit de multiple crize, de agresiunea rusească, de criza energetică. Din reformatori, am fost nevoiți să ne transformăm în pompieri, a trebuit să stingem incendii politice, sociale, economice, ecologice, unul după altul. Dar acest lucru nu înseamnă că am abandonat ideea de transformare a țării, ideea de reformare.
🟡 Aceasta este prioritatea în al doilea nostru mandat politic. În Programul pe anii 2025-2029 ne-am propus explicit să contribuim la: modernizarea administrației publice și îmbunătățirea serviciilor pentru cetățeni, creșterea competitivității economice a țării transformarea țării noastre într-un partener credibil care contribuie la pacea și securitatea regională și apropierea Republicii Moldova de standardele europene de viață și ne vom ține de acest obiectiv strategic. Nu Uniunea Europeană are nevoie de reforme în Republica Moldova, ci Republica Moldova are nevoie de reforme europene ca să meargă pe calea păcii și prosperității, iar calitatea vieții depinde direct de calitatea instituțiilor!