La Mulți Ani, America!
Acum 250 de ani, poporul american a adoptat Declarația de Independență, care a pus bazele Statelor Unite ale Americii și a inspirat generații întregi prin valorile libertății și democrației. Tot în acest an, Republica Moldova marchează 35 de ani de independență și în toți acești ani, poporul american a fost alături de noi. Pas cu pas, am construit drumuri, am modernizat școli și grădinițe, am extins accesul la apă și canalizare și am făcut pași importanți pentru consolidarea independenței noastre energetice și a instituțiilor democratice. Pentru Republica Moldova, Statele Unite sunt un prieten de încredere, care ne este alături atunci când avem cea mai mare nevoie.
Mulțumim pentru sprijinul constant și pentru încrederea acordată Republicii Moldova.
La mulți ani poporului american!
(03.07.2026 Parlamentul Republicii Moldova iluminat în culorile drapelului american )

