
Lucrările de reabilitare energetică la un nou bloc locativ din municipiul Chișinău au fost lansate în cadrul programului guvernamental Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM). Intervențiile vor contribui la reducerea pierderilor de energie prin anvelopa clădirii, la menținerea unei temperaturi mai stabile în apartamente și la îmbunătățirea condițiilor de exploatare a blocului.
Blocul locativ cu 61 de apartamente beneficiază de finanțare prin produsul Eficiența energetică a blocurilor locative. Valoarea contractului constituie 8,067 milioane lei, dintre care 5,65 milioane lei sunt oferite sub formă de grant, reprezentând 70% din valoarea investiției, iar contribuția locatarilor va constitui 30%.
Totodată, gospodăriile eligibile pentru sprijin prin Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice pot beneficia de un sprijin suplimentar – între 15% și 90% din contribuția proprie, ceea ce reprezintă aproximativ 354 mii lei. Astfel, suportul statului se ridică la 6 milioane lei, restul sumei de 2,066 milioane lei fiind contribuția efectivă a beneficiarilor.
Source