Nu mai administrăm supraviețuirea satelor, dar construim premisele și condițiile pentru dezvoltarea lor. Amalgamarea nu a însemnat doar unirea unor primării, acest proces trebuie să aducă servicii mai bune, drumuri care conectează comunitățile, sisteme moderne de apă și canalizare, instituții publice funcționale și localități în care oamenii aleg să rămână.
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova va gestiona Stimulentul 2, destinat investițiilor în infrastructura localităților amalgamate. În 2026 vom pregăti și prioritiza proiectele, astfel încât etapa de finanțare să poată începe din 2027.
Vom susține proiectele care rezolvă probleme reale pentru cât mai mulți oameni. Finanțarea va fi acordată transparent, pe baza gradului de pregătire, a numărului de beneficiari și a impactului pentru întreaga comunitate. Primăriile care au capacitatea necesară își vor putea administra direct proiectele. Cele care au nevoie de sprijin vor fi asistate de Agențiile de Dezvoltare Regională. Nicio comunitate nu trebuie dezavantajată pentru că, astăzi, nu are suficienți specialiști.
Săptămâna viitoare vom avea un dialog larg cu primarii localităților amalgamate. Vrem să stabilim împreună prioritățile, să identificăm proiectele pregătite și să construim un mecanism care funcționează în realitate, nu doar pe hârtie. Pentru că în centrul tuturor acestor decizii și acțiuni stau oamenii și ei sunt unica prioritate în acest efort de reformă.
Amalgamarea fie voluntară, fie normativă, nu se va măsura prin numărul instituțiilor reorganizate, ci prin numărul problemelor rezolvate pentru oameni.
Continuăm să #construimîmpreună.
Source