Programul „Casa Verde” este principala sursă de sprijin pentru eficiența energetică a locuințelor din Republica Moldova. Gestionat de CNED, acesta oferă un grant de până la 50% din valoarea investiției, în limita a 200 000 MDL pentru a transforma casa ta într-un spațiu eficient și independent energetic.
Cum funcționează? Programul este structurat în două componente consecutive:
📋 Evaluare: Depui cererea pe feerm.md. După aprobare, contractezi un specialist calificat, în condițiile programului. Lista specialiștilor eligibili este disponibilă pe site-ul CNED.
🛠️ Lucrări: După ce ai raportul tehnic, alegi măsurile (acoperiș, pereți, tâmplărie, fotovoltaice cu baterii, pompe de căldură) și contractezi companiile autorizate pentru execuție.
Le ce să fii atent?
✅ Odată ce apelul este deschis, aplicațiile sunt procesate conform principiului „primul venit, primul servit”
✅ Este obligatoriu să respecți cerințele tehnice: de exemplu, măsurile de producere a energiei (panouri, pompe) sunt eligibile doar dacă casa este termoizolată (sau în curs de izolare).
✅ Lucrările se fac din surse proprii, iar CNED rambursează grantul de până la 50% după recepția finală a documentelor ce atestă finalizarea lucrărilor.
Asigură-te că ai actele casei în regulă și semnătura electronică activă. Urmărește paginile oficiale CNED pentru startul apelului din această toamnă – https://cned.gov.md/ro/content/casa-verde
ℹ️ Această informație face parte din campania „Unde pierdem energia”, realizată cu sprijinul Guvernului Germaniei, în cadrul proiectului #E4M implementat de GIZ Moldova .




Source