Author: RSS FEEDS

  • Astăzi am avut plăcerea să mă întâlnesc cu tinerii care, în următoarele două-trei luni, vor desfășura un stagiu în cadrul ministerului, printr-un program finanțat de Uniunea Europeană. Este o oportuni…

    Astăzi am avut plăcerea să mă întâlnesc cu tinerii care, în următoarele două-trei luni, vor desfășura un stagiu în cadrul ministerului, printr-un program finanțat de Uniunea Europeană. Este o oportuni…


    Astăzi am avut plăcerea să mă întâlnesc cu tinerii care, în următoarele două-trei luni, vor desfășura un stagiu în cadrul ministerului, printr-un program finanțat de Uniunea Europeană. Este o oportunitate pentru ei de a cunoaște din interior activitatea administrației publice și de a contribui, alături de colegii noștri, la proiectele și reformele din sectorul energetic.

    Cred cu tărie că viitorul acestui domeniu depinde de oamenii care aleg să se implice și să aducă idei noi. Le-am transmis și astăzi că sectorul energetic are nevoie de profesioniști bine pregătiți și de oameni care își doresc să contribuie la transformarea acestui domeniu.

    Sper ca experiența pe care o vor acumula în această perioadă să le ofere cunoștințe valoroase, să le dezvolte încrederea în propriile forțe și să îi motiveze să își construiască o carieră în serviciul public și în sectorul energetic.

    Detalii în comunicat: https://energie.gov.md/ro/content/viitorii-specialisti-energie-isi-incep-stagiul-la-ministerul-energiei







    Source

  • Piața pentru Ziua Următoare (PZU), operată de OPEM, continuă să crească în lichiditate

În sesiunea de astăzi, pe platforma OPEM au fost tranzacționați aproximativ 1.080 MWh, echivalentul a circa 8% d…

    Piața pentru Ziua Următoare (PZU), operată de OPEM, continuă să crească în lichiditate În sesiunea de astăzi, pe platforma OPEM au fost tranzacționați aproximativ 1.080 MWh, echivalentul a circa 8% d…


    Piața pentru Ziua Următoare (PZU), operată de OPEM, continuă să crească în lichiditate

    În sesiunea de astăzi, pe platforma OPEM au fost tranzacționați aproximativ 1.080 MWh, echivalentul a circa 8% din consumul zilnic mediu de energie electrică al Republicii Moldova. Astfel, volumul tranzacțiilor s-a dublat față de cel înregistrat ieri, 30 iunie, când au fost tranzacționați 542 MWh (aproximativ 4% din consum).

    Tot mai mulți furnizori folosesc această platformă pentru a cumpăra energie. De exemplu, în sesiunea de astăzi cu livrare pentru vineri, 3 iulie, FEE Nord a achiziționat prin OPEM circa 618 MWh, ceea ce reprezintă aproape 23% din volumul livrărilor către consumatorii săi. Cu o zi înainte, volumul cumpărat era de doar 140 MWh (5%). Premier Energy a cumpărat de pe OPEM 4 și respectiv 3,5% din volumele sale, iar Premier Energy Distribution a achizitionat ieri 5 și azi 16% din necesarul de energie electrică.

    Aceste evoluții arată că piața devine tot mai activă, iar energia electrică este tranzacționată tot mai mult în regim concurențial, între producători, furnizori și traderi.



    Source

  • Președintele Parlamentului, Igor Grosu, despre situația fermierilor: „În cel mai scurt timp vor fi colectate toate propunerile și va fi prezentată această soluție, care sper eu să răspundă așteptărilo…

    Președintele Parlamentului, Igor Grosu, despre situația fermierilor: „În cel mai scurt timp vor fi colectate toate propunerile și va fi prezentată această soluție, care sper eu să răspundă așteptărilo…

    Președintele Parlamentului, Igor Grosu, despre situația fermierilor: „În cel mai scurt timp vor fi colectate toate propunerile și va fi prezentată această soluție, care sper eu să răspundă așteptărilor.

    Și eu am discutat-o; reacția dânșilor, a reprezentanților acestei federații, a asociației, a fost foarte bună. Încă puțină răbdare. Va fi o ofertă, în sens de TVA, foarte bună.”

    Source

  • Partidul Socialiștilor rămâne fidel ideii că un stat se dezvoltă prin strategii solide economic și social.

Noi nu am fost și nu suntem aventurieri politici. Noi nu am guvernat prin PR și prin slogane…

    Partidul Socialiștilor rămâne fidel ideii că un stat se dezvoltă prin strategii solide economic și social. Noi nu am fost și nu suntem aventurieri politici. Noi nu am guvernat prin PR și prin slogane…


    Partidul Socialiștilor rămâne fidel ideii că un stat se dezvoltă prin strategii solide economic și social.

    Noi nu am fost și nu suntem aventurieri politici. Noi nu am guvernat prin PR și prin slogane frumoase. În schimb guvernarea socialistă a oferit stabilitate și confort social.

    Astăzi tot mai mulți oameni înțeleg că aceasta e cea mai corectă abordare în politică moldovenească. Socialiștii au reușit să păstreze întâietatea pe segmentul electoral de stânga și noi mizăm pe o susținere foarte largă a cetățenilor la următoarele alegeri locale, prezidențiale și parlamentare.

    Eu cred că roata se învârte și PSRM are șanse mari să revină la conducere. Iar odată cu revenirea noastră la guvernare, cetățenii vor redobândi un confort social și economic și vor fi guvernați responsabil, cu respectarea intereselor naționale ale Republicii Moldova.

    Pentru aceste scopuri noi muncim azi și comunicăm cu cetățenii, care arată un sprijin tot mai viu. Oamenii au înțeles realitatea și vor o politică socială responsabilă. Lumea e sătulă de promisiuni sterile, de abuzuri și de minciuni.

    ::::::::::::::::::::

    Партия социалистов остаётся верна идее, что государство может развиваться только благодаря сильной экономической и социальной политике.

    Мы никогда не были и не являемся политическими авантюристами. Мы не управляли страной с помощью пиара и красивых лозунгов. Вместо этого социалистическая власть обеспечивала стабильность и социальную защиту граждан.

    Сегодня всё больше людей понимают, что именно такой подход является наиболее правильным для Молдовы. Социалисты смогли сохранить первенство среди левых политических сил и рассчитывают на широкую поддержку граждан на предстоящих местных, президентских и парламентских выборах.

    Считаю, что у ПСРМ есть хорошие шансы вновь прийти к власти. А с нашим возвращением к власти граждане снова почувствуют социальную и экономическую стабильность, ответственное управление государством, соблюдение национальных интересов Республики Молдова.

    Именно ради этого мы сегодня работаем и общаемся с людьми, чувствуя всё большую поддержку. Граждане увидели реальную ситуацию и хотят ответственной социальной политики. Народ устал от пустых обещаний, злоупотреблений и лжи.




    Source

  • Un secretar de stat și reprezentantul unui agent economic, reținuți de PA și CNA  într-un dosar de corupție

 Sub conducerea procesuală a Procuraturii Anticorupție, ofițerii Centrului Național Anticor…

    Un secretar de stat și reprezentantul unui agent economic, reținuți de PA și CNA într-un dosar de corupție Sub conducerea procesuală a Procuraturii Anticorupție, ofițerii Centrului Național Anticor…


    🟢Un secretar de stat și reprezentantul unui agent economic, reținuți de PA și CNA într-un dosar de corupție

    Sub conducerea procesuală a Procuraturii Anticorupție, ofițerii Centrului Național Anticorupție au reținut un secretar de stat din cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și reprezentantul unui agent economic, într-o cauză penală pornită pe fapte de corupție.

    Potrivit materialelor acumulate, reprezentantul agentului economic ar fi transmis mijloace bănești secretarului de stat pentru ca acesta să influențeze persoane cu funcții de răspundere din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor în vederea reluării permisiunii de import al furajelor pentru păsări și animale din Ucraina. Anterior, procedura de import fusese suspendată de ANSA în urma neregulilor constatate în cadrul controalelor efectuate.

    În prezent, procurorii anticorupție și ofițerii CNA efectuează percheziții în biroul de serviciu al secretarului de stat din cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, precum și la alte adrese, în scopul acumulării și consolidării probatoriului.

    Acțiunile de urmărire penală continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei, identificării tuturor persoanelor implicate și documentării întregii activități infracționale.

    PA și CNA va reveni cu detalii suplimentare pe măsura desfășurării investigațiilor.

    Notă: Orice persoană se prezumă nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.



    Source

  • Vreau să atrag încă o dată atenția Guvernului asupra situației îngrijorătoare din economie. În luna iunie, veniturile bugetului de stat au fost cu 600 de milioane de lei mai mici decât în aceeași lună…

    Vreau să atrag încă o dată atenția Guvernului asupra situației îngrijorătoare din economie. În luna iunie, veniturile bugetului de stat au fost cu 600 de milioane de lei mai mici decât în aceeași lună…


    Vreau să atrag încă o dată atenția Guvernului asupra situației îngrijorătoare din economie. În luna iunie, veniturile bugetului de stat au fost cu 600 de milioane de lei mai mici decât în aceeași lună a anului trecut, iar volumul investițiilor străine în primul trimestru s-a redus cu peste 300 de milioane de euro. Dacă nu se va schimba nimic, deficitul bugetar ar putea ajunge la 35–40 de miliarde de lei.

    Zilele trecute am prezentat cinci soluții urgente pentru salvarea economiei Republicii Moldova. În loc să introducă noi taxe și impozite, autoritățile trebuie să reducă cheltuielile publice nejustificate, să elimine barierele pentru investiții și să caute, împreună cu toate părțile implicate, soluții pentru depășirea situației actuale.

    :::::::::::

    Хочу ещё раз обратить внимание правительства на тревожную ситуацию в экономике. В июне доходы государственного бюджета оказались на 600 миллионов леев меньше, чем за аналогичный месяц прошлого года, а объём иностранных инвестиций за первый квартал сократился более чем на 300 миллионов евро. Если ничего не менять, дефицит бюджета может вырасти до 35–40 миллиардов леев.

    На днях я представил 5 срочных решений для спасения экономики Молдовы. Вместо того чтобы вводить новые налоги, необходимо сокращать необоснованные государственные расходы, устранять барьеры для инвестиций и совместно искать выход из сложившейся ситуации.




    Source

  • Un secretar de stat și reprezentantul unui agent economic, reținuți de CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de corupție

Potrivit materialelor acumulate, reprezentantul agentului economic ar f…

    Un secretar de stat și reprezentantul unui agent economic, reținuți de CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de corupție Potrivit materialelor acumulate, reprezentantul agentului economic ar f…


    ⚡Un secretar de stat și reprezentantul unui agent economic, reținuți de CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de corupție

    Potrivit materialelor acumulate, reprezentantul agentului economic ar fi transmis mijloace bănești secretarului de stat pentru ca acesta să influențeze persoane cu funcții de răspundere din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor în vederea reluării permisiunii de import al furajelor pentru păsări și animale din Ucraina. Anterior, procedura de import fusese suspendată de ANSA în urma neregulilor constatate în cadrul controalelor efectuate. ⏩ https://cna.md/ro/comunicate-de-presa/un-secretar-de-stat-si-reprezentantul-unui-agent-economic-retinuti-de-cna-si



    Source

  • Scandalul în jurul salariilor, rudelor angajate și întreprinderilor de stat reprezintă doar vârful aisbergului. Am propus constituirea unei comisii parlamentare de anchetă, însă PAS și Maia Sandu au c…

    Scandalul în jurul salariilor, rudelor angajate și întreprinderilor de stat reprezintă doar vârful aisbergului. Am propus constituirea unei comisii parlamentare de anchetă, însă PAS și Maia Sandu au c…


    Scandalul în jurul salariilor, rudelor angajate și întreprinderilor de stat reprezintă doar vârful aisbergului. Am propus constituirea unei comisii parlamentare de anchetă, însă PAS și Maia Sandu au comis o „boroboață”, iar acum tot ei doresc să o investigheze, controlând în totalitate activitatea comisiei. În asemenea condiții, se poate vorbi despre obiectivitate? Cu siguranță, nu.

    Sunt convins că nu este vorba doar despre întreprinderile de stat, ci și despre sutele de milioane de dolari din asistența externă, iar toate aceste aspecte trebuie verificate cu rigurozitate. A venit timpul ca opoziția să acționeze unitar: organizarea protestelor sau inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului trebuie abordate cu maximă seriozitate și doar în urma unor acțiuni coordonate. Suntem gata să susținem orice inițiativă care poate contribui la obținerea unui rezultat real.

    ::::::::::

    Скандал вокруг зарплат, родственников и государственных предприятий — это лишь верхушка айсберга. Мы предложили создать парламентскую комиссию по расследованию, однако PAS вместе с Майей Санду совершили «оплошность», и теперь они же хотят сами расследовать эту «оплошность», полностью контролируя работу комиссии. Можно ли в таком случае говорить об объективности? Безусловно, нет.

    Убеждён, что речь идёт не только о государственных предприятиях, но и о сотнях миллионов долларов внешней помощи, и всё это должно быть тщательно проверено. Оппозиции пора действовать сообща: проводить протесты или инициировать вотум недоверия правительству нужно серьёзно, только после согласованных действий. Мы готовы поддержать любую инициативу, которая поможет добиться реального результата.




    Source

  • Organizație criminală din #penitenciare – rămasă fără 300.000 lei ilegali, adunați pentru vistieria „hoților în lege” 

 4 persoane – reținute

 50 de percheziții, inclusiv la angajați ai penitencia…

    Organizație criminală din #penitenciare – rămasă fără 300.000 lei ilegali, adunați pentru vistieria „hoților în lege” 4 persoane – reținute 50 de percheziții, inclusiv la angajați ai penitencia…


    🔴 Organizație criminală din #penitenciare – rămasă fără 300.000 lei ilegali, adunați pentru vistieria „hoților în lege”

    👥 4 persoane – reținute

    🔎 50 de percheziții, inclusiv la angajați ai penitenciarelor

    🏪 Penitenciarele din Bălți și Soroca – vizate

    Amănunte în 1-ul comentariu ⤵️




    Source