Author: RSS FEEDS

  • Împreună cu colegii de la UCIPE – Unitatea de Implementare a Proiectelor în Energetică  (UCIPE) și Moldelectrica  am organizat în această dimineață o ședință de lucru la Stația Electrică Chișinău, pen…

    Împreună cu colegii de la UCIPE – Unitatea de Implementare a Proiectelor în Energetică (UCIPE) și Moldelectrica am organizat în această dimineață o ședință de lucru la Stația Electrică Chișinău, pen…


    Împreună cu colegii de la UCIPE – Unitatea de Implementare a Proiectelor în Energetică (UCIPE) și Moldelectrica am organizat în această dimineață o ședință de lucru la Stația Electrică Chișinău, pentru a pune la punct toate aspectele de care depinde finalizarea stației și darea în exploatare a întregului proiect, astfel încât să fie posibilă începerea exploatării comerciale a Liniei Electrice 400 kV Vulcănești–Chișinău.

    În această etapă sunt implicate cinci echipe, în total aproximativ 55 de persoane, care lucrează la finalizarea ultimelor intervenții, unele lucrări realizându-se inclusiv în două schimburi.

    Contractorul ne-a asigurat că va depune toate eforturile pentru ca testările și punerea sub tensiune a autotransformatoarelor, precum și lucrările la infrastructura conexă și celelalte componente auxiliare, să fie finalizate în termenii necesari.
    Lucrările principale de instalare sunt finalizate, iar sistemele de protecție, automatizare și control de la distanță, care reprezintă practic „inima stației”, sunt în proces de configurare, urmând testarea lor.

    Subliniez că Linia Electrică Aeriană de 400 kV Vulcănești–Chișinău a fost deja energizată până la Stația Electrică Chișinău. Următoarea etapă este finalizarea tuturor lucrărilor la stație și darea în exploatare a întregului proiect.

    Am solicitat directorului interimar UCIPE, Ruslan Surugiu, și directorului general al Moldelectrica, Sergiu Carmanschi, să depună toate eforturile pentru asigurarea condițiilor tehnice necesare începerii exploatării comerciale a Liniei Electrice Vulcănești–Chișinău.

    Repet, Linia Independenței Energetice este cea mai importantă investiție în infrastructura de transport a energiei electrice din Republica Moldova din ultimele decenii. Acest proiect de anvergură ne va ajuta să transportăm peste 50% din consumul de energie electrică al țării și va permite importul energiei din România și din piața europeană fără tranzitarea nodului energetic de la Centrala termoelectrică de la Cuciurgan.

    Voi continua să monitorizez direct evoluția lucrărilor și mă voi asigura că toate părțile implicate își respectă angajamentele, astfel încât să finalizăm proiectul în termen și să putem beneficia cât mai curând de capacitatea acestei linii, prin primii kilowați de energie transportați comercial către consumatorii din Republica Moldova.







    Source

  • VIDEO | Anatol Șalaru: „Neutralitatea nu a fost o eroare. Eu o calific drept o crimă, fiindcă a fost impusă de Moscova”. Cum a ținut Rusia Republica Moldova dependentă timp de decenii

„Moscova a înce…

    VIDEO | Anatol Șalaru: „Neutralitatea nu a fost o eroare. Eu o calific drept o crimă, fiindcă a fost impusă de Moscova”. Cum a ținut Rusia Republica Moldova dependentă timp de decenii „Moscova a înce…


    VIDEO | Anatol Șalaru: „Neutralitatea nu a fost o eroare. Eu o calific drept o crimă, fiindcă a fost impusă de Moscova”. Cum a ținut Rusia Republica Moldova dependentă timp de decenii

    „Moscova a încercat să impună statutul de neutralitate pentru a bloca aderarea la Uniunea Europeană și eventual la NATO. Și de aceea a impus. Președinții de colhoz și primarii care erau atunci în Partidul Democrat Agrar au acceptat, au impus autonomia găgăuză, au acceptat, n-au avut niciun fel de regret, niciun fel de rezerve, au procedat exact ca niște trădători.”

    „În 1990, când delegația noastră a mers la Lukianov, care era președintele Sovietului Suprem, și a spus: „Dacă nu vă căutați de treabă, o să aveți trei republici în Moldova”. Și așa a fost. Au creat atunci, în 1990, Republica Găgăuză, Transnistria, le-au creat ca să ne blocheze pe noi, să ne creeze nouă probleme. Și nu doar ca să ne blocheze, dar ca să ne sărăcească, să ne țină în starea asta de incertitudine, să nu putem atrage investiții, să fim săraci, să nu fim atractivi și să fim la cheremul Moscovei”

    „O țară nu se construiește după principiile fermei de porci și din colhozul „Viața Nouă” și nici după principiile brigăzii de tractoare. O țară se construiește după alte principii și toate aceste greșeli, crime, hoții ale lor au dus la venirea comuniștilor la guvernare în 2001, care la fel au blocat parcursul nostru european pe foarte mulți ani” – Citiți articolul în integralitate: https://tinyurl.com/4ww2tb33



    Source

  • Săptămâna viitoare, guvernul galben al Maiei Sandu va propune în Parlament modificarea politicii fiscale, cu scopul acumulării suplimentare a 5,1 miliarde de lei în bugetul de stat, în mare parte prin…

    Săptămâna viitoare, guvernul galben al Maiei Sandu va propune în Parlament modificarea politicii fiscale, cu scopul acumulării suplimentare a 5,1 miliarde de lei în bugetul de stat, în mare parte prin…


    Săptămâna viitoare, guvernul galben al Maiei Sandu va propune în Parlament modificarea politicii fiscale, cu scopul acumulării suplimentare a 5,1 miliarde de lei în bugetul de stat, în mare parte prin majorarea TVA și a accizelor, care vor fi plătite de fiecare cetățean al Republicii Moldova.

    Sunt oare și alte soluții și rezerve pentru a evita majorarea taxelor și impozitelor, care inevitabil vor duce la creșterea prețurilor?

    Evident că sunt, și iată doar câteva…

    În 2020, cheltuielile de salarizare ale statului (fondul total de retribuire a muncii al guvernului general) au fost de 17,2 miliarde de lei.

    În 2025, întreținerea funcționarilor ne-a costat deja 31,3 miliarde de lei… Deci, cu 14 miliarde de lei mai mult – o creștere spectaculoasă de peste 80% pe parcursul celor 5 ani de guvernare PAS, în premieră în istoria modernă a Republicii Moldova.

    Deci:

    5,1 miliarde de lei – atât vrea Guvernul să colecteze suplimentar de la cetățeni prin politica fiscală.

    14,158 miliarde de lei – cu atât au crescut cheltuielile de personal ale Guvernului General între 2020 și 2025. Bani nu vor să ofere pentru medici și profesori, în schimb avem creșteri de 2–3 ori pentru miniștri, directori de agenții, judecători, au crescut de la 9 la 14 numărul ministerelor, au apărut sute de noi angajați în diferite instituții, iar recent, doar pentru CNA, Guvernul a majorat numărul de unități cu 160.

    19 miliarde de lei – sunt profiturile cumulate ale băncilor, obținute de pe spatele fiecărui cetățean prin dobânzile bancare la credite sau prin impozitele pentru deservirea datoriei statului față de bănci.

    60 de miliarde de lei – creșterea datoriei de stat.

    Și drept rezultat al celor 5 ani de guvernare PAS:
    Zero creștere economică.
    Inflație cumulativă de peste 70%.
    33,6% – rata sărăciei absolute.

    Statul trebuie să fie un catalizator al dezvoltării economice și sociale, și nu un „colector de impozite” din buzunarul cetățeanului. Anume de aceasta, statul trebuie să arate prin propriul exemplu cum face economii, nu prin majorări și colectări de impozite de la populație.

    Această guvernare trebuie urgent trimisă la urna de gunoi a istoriei. Tot mai mulți cetățeni cer alegeri parlamentare anticipate, de dorit împreună cu prezidențialele.

    Anexat – screen al tabelului de pe site-ul oficial al Guvernului Republicii Moldova.

    ::::::::::

    На следующей неделе «жёлтое» правительство Майи Санду предложит парламенту изменить налоговую политику с целью дополнительно собрать в государственный бюджет 5,1 млрд леев, в основном за счёт повышения НДС и акцизов, которые будет платить каждый гражданин Республики Молдова.

    Есть ли другие решения и резервы, которые позволили бы избежать повышения налогов и сборов, что неизбежно приведёт к росту цен?

    Очевидно, что да. И вот лишь некоторые из них.

    В 2020 году расходы государства на оплату труда госаппарата составляли 17,2 млрд леев.

    В 2025 году содержание чиновников уже обошлось нам в 31,3 млрд леев. То есть на 14 млрд леев больше — впечатляющий рост более чем на 80% за 5 лет правления PAS, впервые в современной истории Республики Молдова.

    Итак:

    5,1 млрд леев — столько правительство хочет дополнительно собрать с граждан посредством налоговой политики.

    14,158 млрд леев — на столько выросли расходы на госаппарат в период с 2020 по 2025 годы. Денег на повышение зарплат врачам и учителям они найти не хотят, зато зарплаты министров, директоров агентств, судей выросли в 2–3 раза. Количество министерств увеличилось с 9 до 14, появились сотни новых сотрудников в различных учреждениях, а недавно только для НАЦ правительство увеличило штат на 160 единиц.

    19 млрд леев — такова совокупная прибыль банков, полученная за счёт каждого гражданина — через банковские проценты по кредитам или за счёт процентов, связанных с обслуживанием государственного долга перед банками.

    60 млрд леев — рост государственного долга.

    И как результат пяти лет правления PAS:

    Нулевой экономический рост.
    Совокупная инфляция — более 70%.
    33,6% — уровень абсолютной бедности.

    Государство должно быть катализатором экономического и социального развития, а не «сборщиком налогов» из кармана гражданина. Именно поэтому государство должно собственным примером показывать, как экономить, а не повышать налоги и увеличивать сборы с населения.

    Эту власть необходимо срочно отправить на свалку истории. Всё больше граждан требуют проведения досрочных парламентских выборов, желательно одновременно с президентскими.

    Прилагается скриншот таблицы с официального сайта Правительства Республики Молдова.




    Source

  • Trotinete electrice și triciclete din China de 4.000.000 lei, #importate cu nereguli penale. Administratorul și distribuitorul companiei – cercetați penal

    Trotinete electrice și triciclete din China de 4.000.000 lei, #importate cu nereguli penale. Administratorul și distribuitorul companiei – cercetați penal


    🛴 Trotinete electrice și triciclete din China de 4.000.000 lei, #importate cu nereguli penale. Administratorul și distribuitorul companiei – cercetați penal




    Source

  • A promis un permis de tractorist pentru 1 200 de euro: un bărbat din Hâncești, condamnat la 3 ani de închisoare

    A promis un permis de tractorist pentru 1 200 de euro: un bărbat din Hâncești, condamnat la 3 ani de închisoare


    🚜A promis un permis de tractorist pentru 1 200 de euro: un bărbat din Hâncești, condamnat la 3 ani de închisoare

    https://procuratura.md/stiri-si-mass-media/comunicate-de-presa/promis-un-permis-de-tractorist-pentru-1-200-de-euro-un



    Source

  • Adresez sincere felicitări Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, cu prilejul zilei de naștere!

Vă doresc multă sănătate, putere, liniște sufletească și mulți…

    Adresez sincere felicitări Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, cu prilejul zilei de naștere! Vă doresc multă sănătate, putere, liniște sufletească și mulți…


    Adresez sincere felicitări Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, cu prilejul zilei de naștere!

    Vă doresc multă sănătate, putere, liniște sufletească și mulți ani de viață. Vă mulțumesc pentru munca depusă, grija față de oameni și slujirea îndelungată a Bisericii.

    Fie ca alături să vă fie mereu oamenii dragi și de încredere, iar în toate faptele și lucrările Dumneavoastră să vă însoțească ajutorul și înțelepciunea lui Dumnezeu.

    Mulți și binecuvântați ani, Înaltpreasfinția Voastră!

    :::::::::::

    От всего сердца поздравляю Высокопреосвященнейшего Владимира, Митрополита Кишинёвского и всея Молдовы, с днём рождения!

    Желаю Вам крепкого здоровья, сил, душевного спокойствия и долгих лет жизни. Спасибо за Ваш труд, внимание к людям и многолетнее служение Церкви.

    Пусть рядом с Вами всегда будут дорогие сердцу и надёжные люди, а в Ваших делах сопровождают Божия помощь и мудрость.

    Многая и благая лета, Владыка!



    Source

  • Dragi cetățeni, stimată mass-media, Aflându-mă în spital, sunt sub supravegherea medicilor și totul este bine. Din prima zi, cum m-am întors, am fost internat într-un spital municipal, iar ieri am f…


    Dragi cetățeni, stimată mass-media,

    Aflându-mă în spital, sunt sub supravegherea medicilor și totul este bine.

    Din prima zi, cum m-am întors, am fost internat într-un spital municipal, iar ieri am fost transferat într-un alt spital, la sfatul și indicația medicilor.

    Sigur că citesc toate informațiile și mesajele apărute public și doar vreau să fac claritate, deși și eu sunt om, părinte, soț, care are o viață privată.

    De obicei, împreună cu familia, planificăm concediul cu mult înainte, astfel încât să procurăm bilete accesibile. Nu era un secret pentru nimeni unde suntem.

    Nu ne-am odihnit aici la niciun hotel. Practic, de fiecare dată optam pentru închirierea unui apartament, deoarece este mult mai ieftin, chiar și din punctul de vedere al meselor pe care le putem lua acasă.

    Nu am participat la nicio petrecere și nu am avut niciun fel de stări care mi se invocă intenționat, iar asta am mai demonstrat atunci când, la fel, se manipula pe acest subiect.

    Se manipulează cu locul și țara unde a avut loc incidentul, nu mai vorbesc despre cauze, ceea ce este un fals.

    În toată această perioadă, nimic din procesul de muncă nu s-a oprit.

    Sunt mereu în legătură cu colegii mei, în ședințe, la fel, citesc toate rapoartele și sunt implicat plenar în activitatea orașului.

    Eu mulțumesc tuturor oamenilor pentru grija și mesajele transmise și vă dau asigurări că muncesc, chiar dacă sunt la distanță, și așa voi continua.

    Și doresc tuturor multă sănătate!

    ***

    Уважаемые граждане, уважаемые СМИ.

    Я нахожусь в больнице под наблюдением врачей, и всё в порядке.

    С первого дня после возвращения я был госпитализирован в муниципальную больницу, а вчера по рекомендации врачей меня перевели в другую.

    Безусловно, я читаю всю информацию и сообщения, появляющиеся в сети, и просто хочу внести ясность, потому что я тоже человек, отец, муж, у которого есть личная жизнь.

    Обычно мы с семьёй планируем отпуск заранее, чтобы купить недорогие билеты. Ни для кого не было секретом, где мы были.

    Мы не останавливались здесь ни в каких отелях. Как правило, мы выбираем аренду квартиры, потому что это намного дешевле, и еду можно взять с собой.

    Я не посещал никаких вечеринок и не находился в каком-либо состоянии, которое мне намеренно приписывают, и я уже опровергал подобные заявления раньше.

    Они манипулируют местом и страной, где произошёл инцидент, не говоря уже об озвучиваемых причинах, которые являются ложными.

    На протяжении всего этого периода времени работа не останавливалась.

    Я всегда на связи со своими коллегами, участвую в совещаниях, читаю все отчёты и полностью вовлечен в жизнь города.

    Благодарю всех за заботу и сообщения, и заверяю вас, что я работаю даже удаленно, и буду продолжать это делать.

    Желаю всем крепкого здоровья!


    Source

  • Astăzi discutăm despre prețurile la benzină și motorină, care au „explodat” în perioada guvernării PAS, și ce propunem pentru reducerea acestora.

::::::::::::

Сегодня говорим о том, почему при PAS «…

    Astăzi discutăm despre prețurile la benzină și motorină, care au „explodat” în perioada guvernării PAS, și ce propunem pentru reducerea acestora. :::::::::::: Сегодня говорим о том, почему при PAS «…


    Astăzi discutăm despre prețurile la benzină și motorină, care au „explodat” în perioada guvernării PAS, și ce propunem pentru reducerea acestora.

    ::::::::::::

    Сегодня говорим о том, почему при PAS «взлетели» цены на бензин и солярку, и что мы предлагаем для их снижения.




    Source

  • Vrei o casă mai caldă, facturi mai mici și independență energetică? 

Programul Casa Verde este ajutorul de care ai nevoie pentru a-ți transforma locuința într-un spațiu modern și eficient. Este șansa…

    Vrei o casă mai caldă, facturi mai mici și independență energetică? Programul Casa Verde este ajutorul de care ai nevoie pentru a-ți transforma locuința într-un spațiu modern și eficient. Este șansa…


    Vrei o casă mai caldă, facturi mai mici și independență energetică?

    Programul Casa Verde este ajutorul de care ai nevoie pentru a-ți transforma locuința într-un spațiu modern și eficient. Este șansa perfectă de a investi în confortul familiei tale, statul acoperind până la 50% din cheltuieli, în limita a 200.000 lei.

    Ce poți schimba în casa ta prin acest program? Ai libertatea de a alege măsurile potrivite pentru nevoile tale:

    Prin programul Casa Verde, poți alege măsurile de eficientizare energetică potrivite locuinței tale:
    ☀️ Panouri fotovoltaice și baterii de stocare – produc energie din surse regenerabile și îți oferă mai multă independență energetică.

    🏠 Lucrări de termoizolare – reduc pierderile de căldură prin pereți, acoperiș sau planșeu și contribuie la scăderea consumului de energie.
    G
    🪟 Tâmplărie eficientă energetic – ferestrele și ușile performante limitează pierderile de căldură și sporesc confortul locuinței.

    🌡️ Pompe de căldură – asigură încălzirea și răcirea locuinței cu un consum redus de energie.

    🔌 Stație de încărcare pentru mașini electrice – îți oferă posibilitatea de a încărca vehiculul electric chiar acasă, în condiții de siguranță și confort.

    Pregătește-te din timp! Un nou apel de finanțare va fi lansat în toamna acestui an. Asigură-te că ai semnătura electronică activă și actele casei în regulă. Urmărește paginile CNED pentru a afla când e startul înscrierilor – https://cned.gov.md/ro/content/casa-verde

    ℹ️ Această informație face parte din campania „Unde pierdem energia”, realizată cu sprijinul Guvernului Germaniei, în cadrul proiectului #E4M implementat de GIZ Moldova



    Source

  • Astăzi am discutat cu primarii din regiunea Centru despre investițiile care vor urma după încheierea amalgamărilor voluntare: infrastructură mai bună, servicii publice mai accesibile și proiecte care …

    Astăzi am discutat cu primarii din regiunea Centru despre investițiile care vor urma după încheierea amalgamărilor voluntare: infrastructură mai bună, servicii publice mai accesibile și proiecte care …


    Astăzi am discutat cu primarii din regiunea Centru despre investițiile care vor urma după încheierea amalgamărilor voluntare: infrastructură mai bună, servicii publice mai accesibile și proiecte care să aducă beneficii tuturor localităților din noua unitate administrativă, indiferent de mărimea lor.

    MIDR va sprijini primarii în pregătirea și implementarea proiectelor. Construim împreună comunități în care oamenii să vrea să trăiască și să rămână acasă.



    Source