❗Procurorii contestă suspendarea executării pedepsei în cazul unui bărbat condamnat pentru încălcarea repetată a ordonanței de protecție
▪️ Procurorii contestă sentința Judecătoriei Cahul, sediul Central, prin care un bărbat a fost condamnat la 8 luni de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru încălcarea repetată a măsurilor stabilite prin ordonanța de protecție a victimei violenței în familie.
📍 Potrivit materialelor cauzei, conduita infracțională a inculpatului nu este una izolată, acesta fiind anterior condamnat în repetate rânduri, inclusiv pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordonanțe de protecție.
📍 Astfel, prin sentința din 13 decembrie 2019, bărbatul a fost condamnat pentru neexecutarea ordonanței de protecție la 4 luni de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis.
📍Ulterior, prin sentința din 29 iulie 2020, acesta a fost condamnat pentru violență în familie și neexecutarea ordonanței de protecție, fiindu-i stabilită, prin cumul, pedeapsa de 2 ani de închisoare.
În anul 2024, bărbatul a fost din nou judecat pentru neexecutarea unei ordonanțe de protecție, procesul penal fiind încetat în legătură cu aplicarea actului de amnistie.
📍Printr-o altă sentință, din 5 iulie 2024, acestuia i-a fost aplicată pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității pentru aplicarea violenței împotriva reprezentanților autorității.
▪️În pofida acestor condamnări anterioare, la 19 decembrie 2024, la doar două zile de la emiterea unei noi ordonanțe de protecție, inculpatul a încălcat din nou măsurile dispuse de instanță, în două episoade distincte.
▪️ Potrivit ordonanței emise de Judecătoria Cahul la 17 decembrie 2024, inculpatului îi era interzis să se apropie la o distanță mai mică de 300 de metri de victimă și de domiciliul acesteia, precum și să aibă orice contact vizual, verbal sau scris cu aceasta.
▪️ Contrar măsurilor dispuse de instanță, în noaptea de 19 decembrie 2024, inculpatul a pătruns în domiciliul victimei și, prin comportamentul manifestat, i-a provocat suferințe psihice. La aproximativ două ore și jumătate, acesta a încălcat din nou aceleași măsuri de protecție și a pătruns repetat în domiciliul victimei.
▪️Pentru cele două episoade, Judecătoria Cahul l-a recunoscut vinovat și i-a stabilit pedeapsa de 8 luni de închisoare. Executarea pedepsei a fost, însă, suspendată condiționat pe un termen de probă de 2 ani.
❗Procurorii consideră neîntemeiată suspendarea condiționată a executării pedepsei.
❗Potrivit jurisprudenței, alegerea tipului și modalității de executare a pedepsei, inclusiv aplicarea art. 90 din Codul penal, intră în discreția judecătorului. Totuși, procurorii contestă modul în care această discreție a fost exercitată în cauza respectivă, considerând că suspendarea condiționată a executării pedepsei nu este suficient motivată în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei, caracterul repetat al faptelor, condamnările anterioare pentru încălcarea unor măsuri similare de protecție și conduita anterioară a inculpatului.

Source