Prima procedură de extrădare din Republica Moldova către Republica India a unei persoane urmărite internațional pentru infracțiuni deosebit de grave Persoana a fost reținută la 24 februarie 2026, la …


🔥Prima procedură de extrădare din Republica Moldova către Republica India a unei persoane urmărite internațional pentru infracțiuni deosebit de grave

Persoana a fost reținută la 24 februarie 2026, la punctul de trecere a frontierei de stat, în baza unei notificări INTERPOL emise ca urmare a solicitării autorităților competente ale Republicii India.

Pe parcursul examinării cererii de extrădare, Procuratura Generală a menținut un dialog constant cu autoritățile competente ale Republicii India, asigurând astfel schimbul operativ de informații și documente relevante, clarificarea aspectelor juridice și procedurale, precum și coordonarea acțiunilor necesare pentru soluționarea cererii.

Potrivit informațiilor comunicate de partea indiană, cauzele penale în care este vizată persoana se află în faza de judecată, aceasta urmând să răspundă în fața instanțelor competente din Republica India pentru faptele care îi sunt imputate.

Această procedură constituie o premieră în cadrul cooperării judiciare dintre Republica Moldova și Republica India, reprezentând un rezultat important al colaborării instituționale dintre autoritățile celor două state.

Detalii în comunicat: https://procuratura.md/stiri-si-mass-media/comunicate-de-presa/prima-procedura-de-extradare-din-republica-moldova-catre



Source